Trei dintre cele mai populare afirmații despre sunet din zona de wellness, urmărite până la istoria lor reală și verificate în raport cu ceea ce arată cu adevărat cercetarea, fără a strica muzica.
Caută muzică relaxantă online și vei întâlni repede un set de cifre prezentate ca și cum ar fi medicamente: piese acordate la 432 Hz, cele șase frecvențe Solfeggio, binaural beats care promit să-ți ghideze undele cerebrale. Unele dintre aceste idei au o istorie reală și interesantă; altele se sprijină pe o neînțelegere a fizicii; una are în spate un corp real de cercetare, deși mai mic decât sugerează marketingul. Puterea generală a sunetului de a ne calma și a ne mișca este reală, iar articolul despre sunet și vibrație o explorează. Aici ne uităm atent la cifrele concrete.
Pentru cea mai mare parte a istoriei muzicii nu a existat deloc un diapazon standard. Nota la pe care se acorda o orchestră varia de la oraș la oraș și de la secol la secol, uneori cu mai mult de un semiton. Giuseppe Verdi a pledat pentru un standard mai jos în vremea lui, iar valoarea folosită acum aproape peste tot, la la 440 Hz, a fost stabilită internațional abia în secolul al XX-lea. Susținătorii lui 432 Hz spun că acordajul mai jos este în armonie cu natura, cu Pământul sau cu matematica universului, iar 440 Hz este cumva agitant. Aritmetica cosmică are o problemă simplă: un hertz este un ciclu pe secundă, iar secunda este o convenție umană. Măsoară timpul într-o altă unitate și numărul special dispare. Cele două acordaje diferă, de altfel, doar cu aproximativ o treime de semiton, lucru pe care puțini ascultători îl pot identifica fără un punct de referință. Câteva studii mici au comparat aceeași muzică la ambele înălțimi, cu diferențe slabe în unele cazuri, dar sunt mult prea mici ca să stabilească ceva. Poveștile potrivit cărora 440 Hz a fost impus ca să-i neliniștească pe oameni nu au nicio bază istorică.
Silabele ut, re, mi, fa, sol și la sunt într-adevăr medievale. Guido d'Arezzo le-a luat din primele versuri ale unui imn latin închinat Sfântului Ioan Botezătorul și le-a folosit în secolul al XI-lea pentru a-i învăța pe cântăreți să citească muzica, iar ele au devenit do-re-mi-ul pe care îl cunoaștem azi. Dar cântăreții medievali nu aveau cum să măsoare frecvența, iar conceptul de hertz aparține secolului al XIX-lea. Lista de frecvențe vândute acum drept tonuri Solfeggio, inclusiv 528 Hz, numită adesea frecvența iubirii și despre care se spune că repară ADN-ul, a fost alcătuită la sfârșitul secolului al XX-lea, în special de Joseph Puleo și Leonard Horowitz, prin numerologie aplicată Bibliei. Nu există dovezi credibile că vreunul dintre aceste tonuri vindecă corpul sau modifică ADN-ul.
Aceasta are o știință reală în spate. Când o ureche aude un ton de, să zicem, 200 Hz, iar cealaltă aude 210 Hz, creierul percepe o pulsație blândă la diferență, 10 Hz, care nu există în niciunul dintre sunete. Efectul a fost descris de fizicianul Heinrich Wilhelm Dove în 1839 și adus în atenția publicului larg de Gerald Oster în anii 1970. Funcționează doar în căști. Afirmația mai îndrăzneață, că astfel de pulsații trag în mod fiabil creierul în starea corespunzătoare, alfa pentru calm sau theta pentru meditație profundă, nu s-a confirmat constant. Analizele cercetării găsesc efecte mici și neuniforme, cu reducerea anxietății printre rezultatele mai promițătoare, iar înregistrările cerebrale nu arată în mod fiabil sincronizarea promisă.
Viktor a cumpărat o aplicație premium cu piese de vindecare la 528 Hz după o iarnă stresantă și, câteva săptămâni, s-a simțit mai calm ascultându-le în fiecare seară. Apoi un prieten muzician i-a pus același fel de muzică ambientală lentă la o înălțime obișnuită, fără să-i spună, iar el s-a relaxat la fel de profund. La început s-a simțit păcălit. După ce s-a gândit, s-a simțit eliberat. Ceea ce îl ajutase nu era un număr magic, ci douăzeci de minute fără grabă, o cameră în semiîntuneric, un puls lent și decizia de a se opri. A anulat abonamentul și a păstrat ritualul.
Nimic din toate acestea nu înseamnă că muzica este inutilă. O piesă etichetată 432 Hz poate fi frumoasă, iar o înregistrare binaurală poate fi o ancoră plăcută pentru atenție. Beneficiul vine pur și simplu din aceleași surse ca la orice sunet liniștitor: lentoare, constanță, absorbire și odihnă. Boluri tibetane și peisajele sonore Cosmic din aplicație sunt oferite în acest spirit, ca atmosferă pentru practică, nu ca tratamente cu frecvențe. Alege sunete care îți plac cu adevărat, ține volumul moderat, mai ales în căști, și observă ce se întâmplă de fapt în corpul tău. Aceasta este o dovadă mai bună pentru viața ta decât orice număr de pe o etichetă.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play