De ce scopul creșterii interioare nu este de a distruge egoul, ci de a-l pune înapoi în scaunul său potrivit, mai mic.
Puține cuvinte sunt la fel de greșit folosite în conversațiile spirituale ca „ego”. Oamenii vorbesc despre a-l ucide, a-l dizolva, a-l transcende, ca și cum sinele ar fi un dușman care trebuie învins. Aceasta este o neînțelegere care provoacă daune reale. Nu poți funcționa fără un ego și nici nu ai vrea să o faci. Munca nu este distrugerea. Este punerea egoului înapoi în scaunul său potrivit, mai mic.
În vorbirea spirituală de zi cu zi, „ego” înseamnă aroganță. În psihologie înseamnă ceva mai neutru și mai util: partea din tine care organizează viața de zi cu zi, managerul care îți amintește numele, plătește facturile, te ține în siguranță în trafic și face diferența între tine și restul lumii. Un ego sănătos nu este un păcat. Este un instrument de supraviețuire, la fel ca sistemul imunitar sau simțul echilibrului.
Problema începe când managerul uită că este doar managerul și începe să creadă că este întreaga companie. Când egoul se confundă pe sine cu tot ceea ce ești tu, viața se restrânge la o apărare constantă a unei imagini: a avea dreptate, a arăta bine, a nu te face de râs niciodată.
Carl Jung a făcut o distincție care a modelat în tăcere spiritualitatea modernă. El a folosit un sine cu „s” mic pentru ego, eu-l de zi cu zi, și un Sine cu „S” mare pentru ceva mai vast, întreaga psihe, inclusiv tot ce nu ai făcut încă conștient. Sinele, în imaginea sa, este centrul întregii personalități, în timp ce egoul este doar centrul conștienței de veghe, o lampă luminoasă într-o cameră a unei case mult mai mari.
Majoritatea tradițiilor spirituale descriu o stratificare similară. Sub managerul ocupat și defensiv, există un teren mai liniștit care nu are nevoie să câștige, care poate urmări cum apare o emoție puternică fără a deveni ea. Atingi acest teren în spațiul dintre o provocare și reacția ta, în momentul în care observi furia în loc să simți pur și simplu furie.
Gândește-te la Lena, care și-a legat întreaga valoare de cariera ei. Când o promovare a mers la altcineva, nu s-a simțit ca un eșec, s-a simțit ca o anihilare, pentru că, pentru egoul ei, titlul era ea. În timpul unei conversații, și-a dat seama de ceva simplu, dar eliberator: partea din ea care era devastată era managerul, îngrozit că își pierde povestea. Dar partea din ea care putea observa devastarea era mai stabilă, mai veche și neatinsă de titlu. Nu a încetat să-i pese de munca ei. A încetat să mai lase o dezamăgire să o definească în întregime.
Scopul matur, deci, nu este un gol lipsit de ego. O persoană fără ego nu poate plăti chiria și nu poate stabili o graniță. Scopul este un ego care își cunoaște locul: competent, util, dar nu mai este dictatorul vieții tale interioare. Când managerul raportează către ceva mai înțelept, deciziile devin mai curate, criticile ustură mai puțin și poți pierde o ceartă fără să te pierzi pe tine.
Aceasta este o muncă subtilă, de o viață, și tinde să se aprofundeze tocmai cu practicile pe care le descriu celelalte articole, a sta în liniște, a observa mintea, a întâmpina propriile reacții cu onestitate.
Egoul este nesfârșit de inteligent, iar unul dintre trucurile sale preferate este să îmbrace haine spirituale. Aceasta se numește uneori ocolire spirituală (spiritual bypassing): folosirea limbajului creșterii și iluminării pentru a evita chiar munca pe care pretinde că o face. Persoana care declară că este „dincolo de furie” în timp ce clocotește în tăcere. Căutătorul care colecționează retrageri și titluri la fel cum alții colecționează mașini, hrănind aceeași foame de statut cu o etichetă mai sfântă. Aici egoul nu s-a micșorat deloc; pur și simplu a învățat să se numească suflet.
Semnul de avertizare este subtil. Creșterea interioară autentică tinde să facă o persoană mai obișnuită, mai răbdătoare, mai ușor de stat în preajma ei. Egoul îmbrăcat în spiritualitate tinde să facă o persoană să se simtă specială, separată, puțin deasupra celorlalți. Dacă o practică te umflă în tăcere în loc să te înmoaie, managerul a deturnat templul.
Să-l luăm pe Daniel, care a petrecut doi ani profund absorbit în meditație și a început să simtă că s-a ridicat deasupra preocupărilor umane meschine. Era calm, senin și din ce în ce mai insuportabil pentru familia sa, care se simțea judecată chiar de liniștea lui. Descoperirea sa nu a fost mai multă meditație, ci o remarcă fără menajamente din partea surorii sale: „Nu ești liniștit, ești absent”. Și-a dat seama că seninătatea sa devenise o ascunzătoare, o modalitate prin care egoul evita intimitatea dezordonată, de la nivelul solului, simțindu-se în același timp superior din cauza asta. Adevărata umilință a început în ziua în care și-a permis să fie din nou o persoană obișnuită, failibilă.
Data viitoare când simți valul fierbinte de a fi amenințat, oprește-te și pune o întrebare: mai exact cine se simte amenințat aici? Adesea răspunsul este egoul care apără o imagine, nu siguranța sau valoarea ta reală. Numind asta, chiar și în tăcere, creezi un mic spațiu. În acel spațiu trăiește libertatea ta. Exersată luni de zile, această singură întrebare slăbește strânsoarea managerului și lasă Sinele mai vast să aibă un cuvânt de spus.
Nu încerci să devii un nimeni. Încerci să încetezi să mai fii doar cea mai mică versiune a cuiva.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play