Ce erau runele la origine, ce spun și ce nu spun sursele vechi despre aruncarea lor și cum poți folosi un set de rune pentru o reflecție sinceră.
Pietricele sau plăcuțe de lemn însemnate cu simboluri unghiulare, trase dintr-un săculeț una câte una: așa întâlnesc cei mai mulți oameni runele astăzi. Imaginea este una de înțelepciune străveche, de văzători vikingi și de înțelesuri ascunse. Istoria reală este mai interesantă și puțin diferită. Dacă o cunoști, poți folosi runele cu mintea limpede, adică exact acolo unde sunt cele mai utile.
Runele au început ca litere. Cea mai veche formă, Futharkul vechi (Elder Futhark), are douăzeci și patru de rune, aranjate de obicei în trei grupe de câte opt, numite ætt-uri. Își trage numele de la sunetele primelor șase litere, f, u, th, a, r, k, la fel cum „alfabet” își trage numele de la alfa și beta. Cele mai vechi inscripții sigure datează din jurul anului 150, iar pieptenele de la Vimose, găsit în Danemarca și datând din jurul anului 160, este considerat cea mai veche inscripție care poate fi datată. Prima listă cunoscută a tuturor celor douăzeci și patru de litere, în ordine, este gravată pe Piatra de la Kylver, în Suedia, și datează din jurul anului 400. Au urmat alte alfabete: futhorcul anglo-saxon și Futharkul nou, mai scurt, din epoca vikingă.
Fiecare rună avea și un nume, iar în nume locuiește poezia. Numele runelor timpurii nu sunt consemnate în scris în perioada cea mai veche; cercetătorii le reconstituie din poemele runice în engleza veche, în norvegiană și în islandeză, apărute cu secole mai târziu. Fehu înseamnă vite sau avere, Isa înseamnă gheață, Sowilo este Soarele. Cuvântul „rună” este înrudit cu vechi cuvinte germanice pentru „secret”, „mister” și „șoaptă”.
Aici e partea care cere grijă. Pe la anul 98, scriitorul roman Tacitus a descris cum practicau popoarele germanice divinația: tăiau o ramură dintr-un pom fructifer, o despicau în bucățele, însemnau bucățile cu semne și le aruncau pe o pânză albă; apoi un preot sau capul familiei ridica trei dintre ele, una câte una, și citea semnele. Unii autori moderni văd în asta o formă timpurie de aruncare a runelor. Dar Tacitus nu spune că semnele erau rune, iar cercetătorii subliniază că nu există nicio dovadă directă că runele ar fi fost folosite vreodată pentru divinație. Inscripțiile runice pe care le avem sunt în mare parte nume, semne de proprietate, inscripții memoriale și scurte formule magice.
Așadar, aruncarea runelor ca oracol nu este o practică vikingă pierdută care s-ar fi transmis până la noi. Este o construcție ulterioară, clădită din material real.
Începând cu secolul al XVIII-lea, Europa a cunoscut o renaștere a interesului pentru epoca vikingă. În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, ocultiștii au adăugat runele în trusa de instrumente ezoterice. Un caz cunoscut este scriitorul austriac Guido von List, care în 1908 a publicat un set de optsprezece „rune Armanen”, bazat pe Futharkul nou și prezentat drept o renaștere a unei cunoașteri străvechi. Ele sunt o invenție modernă. Seturile de rune care se vând astăzi, cu câte un înțeles pentru fiecare piatră, sunt în mare parte produse ale secolului al XX-lea. Ele împrumută literele Futharkului vechi și vechile nume ale runelor și adaugă deasupra înțelesuri moderne.
Nimic din toate acestea nu le face lipsite de valoare. O tradiție poate fi tânără și totuși utilă. Înseamnă doar că nimeni nu are înțelesul „autentic” al unei rune ascuns într-o carte. Înțelesul este ceva pe care ești invitat să-l construiești.
Nu există nicio dovadă științifică că tragerea runelor prezice evenimente sau dezvăluie fapte ascunse. Tragerea este aleatorie. Motivul pentru care o citire poate părea precisă este efectul Forer: oamenii acceptă ușor descrieri generale și măgulitoare ca fiind personale. O rună precum Isa, „gheața”, poate părea exact potrivită într-o zi în care te simți blocat și la fel de potrivită într-o altă zi, în care te simți calm. Potrivirea o faci tu.
Tomas amâna de săptămâni întregi o discuție cu fratele lui. Într-o seară a tras o singură rună dintr-un set primit de la un prieten și i-a ieșit Isa, gheața. Broșura spunea „încremenire”. Nu a luat-o drept o predicție. S-a întrebat unde anume în viața lui erau lucrurile înghețate și a notat răspunsul sincer: nu discuția era blocată, ci dorința lui de a avea dreptate. A doua zi și-a sunat fratele și a început cu o întrebare, nu cu o apărare. Runa nu știuse nimic. Îi oferise un moment de liniște și un cuvânt bun pe care să-și sprijine gândul.
Dacă îți plac runele, tratează-le ca pe un imbold, nu ca pe un verdict. Alege câte o rună în fiecare dimineață și întreabă-te ce îți sugerează vechiul ei nume, gheață, vite, Soare, despre ziua ta. Citește numele înaintea broșurii. Păstrează în propriile mâini deciziile care contează. O rună din propriul tău set poate fi un punct de plecare pentru Reflecția de seară sau o întrebare pentru mentorul tău AI: ce trezește în mine acest cuvânt? Privite astfel, vechile litere sunt ceea ce au fost întotdeauna în cele mai bune momente ale lor, o ușiță spre propria ta gândire.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play