De unde vine Cartea chineză a Schimbărilor, cum sunt construite hexagramele și cum o poți folosi ca partener de dialog, nu ca oracol.
I Ching, sau Cartea Schimbărilor, se numără printre cele mai vechi cărți care sunt încă citite și consultate. Cei mai mulți oameni o cunosc ca pe un oracol care răspunde la întrebări prin șaizeci și patru de versete misterioase. Aceasta este una dintre fețele ei. Cealaltă față, care a modelat filosofia chineză timp de mai bine de două mii de ani, este cea a unei cărți despre schimbarea însăși: cum se transformă situațiile în contrariul lor și cum poate un om să întâmpine această mișcare cu înțelepciune.
Miezul cărții este un text divinatoriu din perioada Zhou de Vest, numit Zhou yi, „Schimbările din Zhou”. Cercetătorii datează compilarea lui undeva între secolele al X-lea și al IV-lea î.Hr., iar o estimare cunoscută o plasează în secolul al IX-lea. O copie parțială pe fâșii de bambus, achiziționată de Muzeul din Shanghai în 1994, arată că o mare parte a textului exista deja, pe la anul 300 î.Hr., într-o formă apropiată de cea de azi. În următoarele câteva secole au fost adăugate comentariile cunoscute drept Cele Zece Aripi, care au transformat un manual de prevestiri într-un text filosofic despre cosmos, despre yin și yang și despre calea înțeleptului. În secolul al II-lea î.Hr., cartea a devenit una dintre cele Cinci Clasice ale tradiției confucianiste.
Tradiția spune că Cele Zece Aripi au fost scrise de Confucius. Cercetătorii moderni nu mai acceptă acest lucru, deși un comentariu scris cu secole mai târziu îl înfățișează pe Confucius admirând cartea mai întâi ca izvor de înțelepciune și abia apoi ca metodă de divinație.
Elementul de bază este linia, fie continuă (yang), fie întreruptă (yin). Trei linii formează o trigramă, iar trigramele sunt opt, cu nume precum Cerul, Pământul, Tunetul și Apa. Două trigrame suprapuse formează o hexagramă de șase linii, iar hexagramele posibile sunt șaizeci și patru. Fiecare are un nume, o scurtă judecată, un comentariu asupra imaginii și o notă pentru fiecare dintre cele șase linii ale sale. O linie poate fi „în schimbare”, iar atunci transformă hexagrama într-o a doua hexagramă, așa că o citire spune adesea o poveste cu un început și o direcție, mai degrabă decât un singur răspuns.
Pentru a o consulta, cei care o foloseau în mod tradițional sortau cincizeci de tulpini de coada-șoricelului printr-o procedură lungă. Începând cu dinastia Tang, aruncarea a trei monede de șase ori a devenit metoda obișnuită. În ambele cazuri, rezultatul este o serie aleatorie de numere de la șase la nouă, care indică o hexagramă.
Gottfried Wilhelm Leibniz, scriind în 1703, a observat că una dintre ordonările tradiționale ale hexagramelor, pe care i-o trimisese iezuitul Joachim Bouvet, corespundea numerelor sale binare. Traducerea pe care au cunoscut-o cei mai mulți cititori este cea a lui Richard Wilhelm, publicată în germană în 1924 și în engleză, de Cary Baynes, în 1950. Psihologul Carl Jung a scris pentru ea o prefață, în care spunea că această carte este „un lung îndemn la cercetarea atentă a propriului caracter, a propriei atitudini și a propriilor motive”. A folosit-o pentru a-și ilustra ideea de sincronicitate, senzația că o stare interioară și un eveniment exterior se pot potrivi fără ca unul să-l cauzeze pe celălalt. Poți citi despre această idee în articolul despre sincronicitate.
Nu există nicio dovadă că I Ching poate prezice evenimente. Hexagrama este produsă de hazard, iar versetele sunt scrise într-un limbaj scurt și simbolic, care îl invită pe cititor să facă el însuși legătura. Tocmai de aceea oamenii o găsesc plină de sens și tot de aceea li se pare tulburătoare: o formulare generală și bogată se aplică ușor aproape oricărei situații, o tendință cunoscută drept efectul Forer. O interpretare corectă a cărții este că ea e o unealtă foarte veche pentru a încetini și a privi o situație dintr-un unghi nou.
Aiko cântărea dacă să renunțe la un loc de muncă stabil ca să studieze cu normă întreagă. A aruncat monedele și a primit o hexagramă al cărei nume însemna „Așteptarea”. A observat două reacții: un fulger de iritare și, imediat în urma lui, un fel de ușurare. Le-a notat pe amândouă. Textul nu i-a spus ce să facă. Ce i-a dat seara aceea a fost descoperirea că o parte din ea se temea de așteptare, iar o altă parte și-o dorea. O lună mai târziu și-a făcut un plan ca să economisească mai întâi timp de un an și, între timp, și-a păstrat locul de muncă.
Dacă vrei să încerci, pune o întrebare deschisă despre cum să abordezi ceva, nu despre dacă un lucru se va întâmpla. Citește mai întâi numele hexagramei și observă-ți reacția înainte de a citi comentariul. Lasă textul să fie o oglindă și tratează sfaturile despre bani, muncă sau relații ca pe ceva la care să te gândești, niciodată ca pe un ordin. Ține o evidență, pentru că o citire are adesea mai mult sens după o săptămână decât pe loc. Poți aduce un pasaj în Reflecția de seară sau îl poți întreba pe mentorul tău AI ce trezește în tine. Vechea carte dă ce are mai bun atunci când te face să pui întrebări mai bune.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play