De unde vine tarotul, cum a devenit un joc de cărți un instrument al renașterii ocultismului și cum folosești cărțile pentru o reflecție sinceră, nu pentru predicții.
Puține obiecte poartă atâta mister ca un pachet de tarot. Imaginile ciudate, figurile în robe, turnurile, lunile și scheletele par să promită o cunoaștere secretă. Mulți oameni se apropie de cărți cu un amestec de speranță și neliniște, așteptându-se pe jumătate ca ele să anunțe ce se va întâmpla mai departe. Această categorie propune o viziune diferită și, credem noi, mai utilă. Tarotul se înțelege cel mai bine nu ca un glob de cristal care arată un viitor fix, ci ca o oglindă: un set de imagini bogate și vechi care te ajută să-ți vezi mai clar propria situație, propriile sentimente și alegeri. Ca să-l folosești bine, ajută să știi de unde vine de fapt.
Cărțile de joc au ajuns în Europa la sfârșitul secolului al paisprezecelea, cel mai probabil prin comerțul cu lumea islamică. La curțile din nordul Italiei, în prima jumătate a secolului al cincisprezecelea, cineva a adăugat celor patru culori obișnuite o a cincea serie de cărți cu imagini. Aceste cărți de atu, numite trionfi și mai târziu tarocchi, înfățișau figuri alegorice familiare oricărei persoane educate din acea vreme: virtuțile, Papa, Împăratul, Moartea, Roata Norocului, Soarele și Luna. Unele dintre cele mai frumoase pachete păstrate, precum cele pictate pentru familiile Visconti și Sforza din Milano, sunt opere de artă făcute de mână. Timp de aproximativ trei secole, aceste cărți au fost folosite pentru un joc cu levate, asemănător cu modul în care se joacă astăzi bridge-ul, iar variante ale acelui joc se mai joacă și acum în unele părți ale Europei. Din câte arată documentele istorice, nimeni în Milanul Renașterii nu le folosea pentru ghicit.
Schimbarea a venit în Franța secolului al optsprezecelea. În 1781, învățatul Antoine Court de Gébelin a susținut că tarotul păstrează înțelepciunea pierdută a preoților din Egiptul antic. Nu avea nicio dovadă pentru asta, iar istoricii au respins de mult ideea, dar ea a avut o influență uriașă. Curând după aceea, un ocultist parizian cunoscut sub numele de Etteilla a publicat unul dintre primele pachete create special pentru divinație. În secolul al nouăsprezecelea, Éliphas Lévi a legat cele douăzeci și două de atuuri de cele douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic și de Cabala, iar Ordinul Ermetic al Zorilor de Aur din Londra a împletit tarotul cu astrologia și cu cele patru elemente clasice. În 1909, doi membri ai acelui cerc, scriitorul Arthur Edward Waite și artista Pamela Colman Smith, au publicat pachetul numit acum de obicei Rider-Waite-Smith. Marea inovație a lui Smith a fost că a dat fiecărei cărți, nu doar atuurilor, o scenă cu oameni. Această singură alegere a făcut tarotul lizibil ca povești, iar majoritatea pachetelor moderne încă urmează imaginile ei.
Merită să fim clari aici. Nu există nicio dovadă științifică că cărțile de tarot pot prezice viitorul sau dezvălui fapte pe care cel care le citește nu le-ar putea ști altfel. Cărțile sunt amestecate la întâmplare, iar psihologii au descris de mult cât de ușor găsim sens personal în afirmații generale, o tendință numită adesea efectul Barnum sau Forer. Nimic din toate acestea nu face tarotul lipsit de valoare. Doar schimbă ceea ce este bun să facă. O imagine vie așezată lângă o întrebare funcționează asemenea unui bun partener de conversație: îți întrerupe șirul obișnuit al gândurilor, sugerează un unghi la care nu te gândiseși și te invită să observi ce simți deja. Sensul apare în tine, nu în carton, și tocmai de aceea poate fi valoros.
Hannah ezita dacă să accepte o promovare care ar fi însemnat mutarea în alt oraș. Într-o seară a tras o singură carte și a primit Pustnicul, o figură singuratică ce ține un felinar pe o cărare de munte. Nu a luat-o drept o poruncă. În schimb s-a întrebat ce trezește în ea imaginea și s-a trezit scriind despre cât de singură se simțise după ultima mutare și cât de puțin se pregătise pentru ea. Cartea nu i-a spus dacă să plece. I-a arătat adevărata întrebare de dedesubt, care nu era deloc despre job, ci despre cum își va construi o viață într-un loc nou. A acceptat promovarea și, de data aceasta, și-a planificat prieteniile la fel de atent ca mobila.
Dacă te apropii de tarot în acest spirit, câteva atitudini simple ajută. Pune întrebări deschise, precum „ce am nevoie să văd despre asta?”, în loc de „se va întâmpla?”. Observă prima ta reacție emoțională la o imagine înainte de a căuta vreun sens. Tratează interpretările tradiționale ca pe un vocabular, nu ca pe o sentință. Și păstrează decizia finală ferm în mâinile tale. Cartea zilei din Îndrumarea zilnică și etalările din aplicație sunt create exact pentru acest fel de reflecție. Folosite astfel, cărțile încetează să mai fie o încercare anxioasă de a arunca o privire spre mâine și devin o practică zilnică blândă de a privi cu sinceritate spre azi.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play