Practica de a-ți proteja starea interioară de dispozițiile celorlalți, scoasă din limbajul mistic și transformată în ceva practic și cu adevărat util.
Unii oameni ies dintr-o adunare aglomerată simțindu-se mai ușori, mai luminoși și reîncărcați, hrăniți de compania celorlalți. Alții ies din aceeași încăpere simțindu-se ca și cum ar fi fost stoarși pe tăcute, ducând acasă o greutate vagă pe care nu o pot explica și un amestec de stări care nu par să fi pornit deloc de la ei. Dacă te regăsești clar în a doua descriere, ideea tradițională de „igienă energetică”, adică a învăța să-ți protejezi, să-ți cureți și să-ți îngrijești propria stare interioară, ar putea fi unul dintre cele mai utile lucruri pe care le întâlnești pe acest drum. Iar, la fel ca multe dintre temele din această categorie, funcționează mult mai bine și mai constant după ce o scoatem din limbajul strict mistic și o transformăm în ceva concret, pe care chiar îl poți exersa.
În cadrul energetic tradițional, explicația este că oamenii sensibili absorb energia celorlalți și de aceea au nevoie să se curețe și să se protejeze în mod regulat. Putem ține acest limbaj cu blândețe și respect, arătând în același timp constant spre realitatea solidă care stă dedesubt. Oamenii, se pare, se „contaminează” emoțional unii pe alții foarte puternic. Așază-te lângă o persoană vizibil neliniștită și sistemul tău nervos va începe, fără să te întrebe, să-l oglindească și să-l imite pe al ei; este un efect real, măsurabil, pe care cercetătorii îl numesc contagiune emoțională, purtat în parte de tendința automată a creierului de a simula intern stările pe care le observă la ceilalți. Unii oameni sunt pur și simplu mult mai permeabili la acest transfer decât alții, mai empatici din fire, mai fin acordați și, prin urmare, mai ușor și mai complet inundați de sentimentele din jur. Nu este nimic slab, stricat sau imaginar în a fi așa. Este o trăsătură reală și bine documentată, cu costuri reale și cu daruri la fel de reale.
Așadar, „igiena energetică”, în miezul ei sincer, nu este nimic mai mistic și nimic mai puțin important decât abilitatea practică a limitelor emoționale: capacitatea câștigată cu greu de a rămâne cu adevărat în legătură cu ceilalți și de a-ți păsa de ei fără să te dizolvi complet în cei din jur și de a lăsa conștient jos ceea ce nu a fost niciodată al tău de purtat.
Multe persoane consideră utile instrumentele tradiționale, iar motivele au sens odată ce te uiți mai atent. „Ancorarea” după un contact intens cu alți oameni, adică simțirea greutății picioarelor, câteva respirații lente, mâna apăsată pe ceva solid, ajută multe persoane să se simtă mai puțin activate și agitate. „Curățarea energiei” printr-un duș, o plimbare la aer liber sau câteva minute de liniște deliberată poate ajuta, deoarece un simplu ritual de tranziție face adesea mai ușoară lăsarea deoparte a unei stări împrumutate și revenirea la a ta. „Protejarea” prin imaginarea unei limite de lumină poate servi drept memento mental viu pentru a păstra o delimitare psihologică clară, pentru a-ți aminti în clipa respectivă unde te termini tu și unde începe celălalt. Nimic din toate acestea nu îți cere să crezi în câmpuri energetice literale, măsurabile. Totul îți cere să iei în serios adevărul că starea ta interioară este poroasă și ușor colorată de ceilalți și că, tocmai de aceea, merită grijă și îngrijire reală.
Cea mai importantă practică dintre toate este însă și cea mai simplă, și cea mai puțin mistică: să înveți să faci o pauză când apare brusc o senzație grea și să te întrebi în liniște: „Este oare asta cu adevărat a mea?” Surprinzător de des, răspunsul sincer este nu. Iar simplul fapt de a numi clar un sentiment ca fiind împrumutat, nu al tău, este adesea mai mult decât suficient ca să-l înapoiezi blând de unde a venit.
Tomas lucra într-un birou plin de conflicte, înconjurat toată ziua de stresul și frecușurile altora, și se întorcea acasă în fiecare seară irascibil și golit, răstindu-se la soția și la copiii lui fără niciun motiv pe care să-l poată numi după aceea. Multă vreme a presupus, cu inima grea, că devine încet un om mai rău și mai furios. Ceea ce a schimbat în sfârșit totul a fost un ritual mic, fără farmec, de cinci minute, pe care l-a integrat în drumul spre casă. În tren, își încetinea conștient respirația, simțea tălpile lipite de podeaua vagonului și trecea în tăcere prin tensiunile adunate peste zi, întrebându-se despre fiecare dacă este cu adevărat problema lui de purtat sau dacă a „luat-o” doar, ca pe o răceală trecătoare, de la oamenii din jur. Până ajungea la ușa casei, lăsase cea mai mare parte din ele pe peronul rămas în urmă. Nu își construise un scut magic împotriva lumii. Își construise o limită și obiceiul zilnic de a o trece conștient înapoi, în propria viață.
Dacă faci parte, din fire, dintre persoanele mai permeabile, mișcarea înțeleaptă este să tratezi sensibilitatea ca pe ceva de gestionat bine, nu ca pe un defect de reparat sau de călit. Introdu mici ritualuri deliberate de curățare în cusăturile naturale ale zilei: după întâlniri dificile, în pauza dintre un rol și altul și mai ales în clipele de dinaintea momentului în care treci pragul propriei case în fiecare seară. Petrece în mod regulat timp cu adevărat în singurătate, ca să-ți regăsești și să-ți resimți din nou nivelul emoțional de bază, de sub tot zgomotul împrumutat. Și exersează, iar și iar, până devine a doua natură, discernământul interior liniștit de a-ți despărți sentimentele tale adevărate de cele pe care pur și simplu le-ai absorbit. Nimic din toate acestea nu este egoism și nimic nu este răceală. O persoană cu limite bune și clare are mereu mai mult de oferit celorlalți, nu mai puțin, tocmai pentru că oferă dintr-un centru plin și bine protejat, nu dintr-unul veșnic copleșit și epuizat.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play