Anahata, centrul unde chakrele inferioare și cele superioare se întâlnesc, guvernând iubirea, compasiunea, durerea și curajul de a rămâne deschis.
Există un motiv pentru care aproape fiecare cultură, independent, arată spre piept atunci când vorbește despre iubire. A patra chakră, Anahata, se află în centrul sternului și, în harta tradițională, este marea balama a întregului sistem. Sub ea se află trei centri preocupați de treburile pământești ale sinelui: supraviețuirea, plăcerea și puterea personală. Deasupra ei se află trei centri preocupați de munca aeriană a exprimării, perspicacității și transcendenței. Inima este exact locul unde pământescul și aerianul se întâlnesc. Orice se ridică din corp și orice coboară din minte trebuie să treacă prin această singură intersecție.
Numele Anahata înseamnă „nelovit”, o referire la un sunet produs fără ca două lucruri să se ciocnească, un ton care pur și simplu sună de la sine. Este o imagine ciudată și frumoasă și indică ceva ce centrul inimii caută: o iubire care nu depinde de a fi câștigată sau returnată, care este mai puțin o tranzacție și mai mult o calitate a deschiderii pe care o porți în lume.
Un centru al inimii sănătos nu este unul care este permanent și fericit deschis. Aceea este o fantezie și una epuizant de urmărit. O inimă sănătoasă se poate deschide și închide în mod corespunzător, ca o mână care poate atât să țină, cât și să elibereze. Nu este de așteptat să radiezi iubire necondiționată către un străin ostil din tren. Problemele încep când inima rămâne blocată într-o singură poziție.
Se poate bloca închisă. După destulă pierdere, respingere sau trădare, inima trage o concluzie rațională, că deschiderea este periculoasă, și se înarmează în tăcere. Aceasta este persoana care este competentă și chiar aparent amabilă, dar cumva inaccesibilă, care îi ține pe toți la distanța politicoasă a unui braț întins. Armura își face treaba; previne alte răni. De asemenea, încet și invizibil, îi înfometează de însăși conexiunea care le-ar vindeca pe cele vechi.
De asemenea, se poate bloca deschisă într-un mod care nu este deloc sănătos, ceea ce arată ca a oferi până la golirea completă a resurselor, a iubi fără nicio graniță, a te turna în oameni care doar iau întotdeauna. Tindem să lăudăm acest lucru ca fiind altruism. Mai des este inima operând fără plexul solar sub ea, iubire fără nicio podea de respect de sine pe care să stea. Acesta este exact motivul pentru care ordinea chakrelor contează și nu este arbitrară: ai nevoie de propriul tău foc constant înainte ca iubirea ta să poată fi generoasă mai degrabă decât disperată, un dar mai degrabă decât o rugăminte.
Cercetările moderne au început să exploreze ceea ce tradiția a intuit. Mulți oameni care practică bunătatea iubitoare și compasiunea, cultivând în mod deliberat o atitudine caldă față de ei înșiși și de ceilalți, descriu că se simt mai calzi, mai pozitivi și mai conectați cu alți oameni. Psihologul Barbara Fredrickson, într-un studiu binecunoscut, a descoperit că până și o scurtă practică zilnică de generare a sentimentelor calde a lărgit treptat sentimentul oamenilor cu privire la propriile resurse interioare și reziliența lor în fața dificultăților. Tandrețea, se pare, nu este opțiunea blândă pentru oamenii care nu pot face față lumii dure. Este o formă de forță care poate fi antrenată ca oricare alta.
Orice relatare onestă a inimii trebuie să facă loc durerii pierderii, pentru că cele două nu pot fi separate. A iubi absolut orice înseamnă a accepta că într-o zi vei pierde acel lucru. Chakra inimii nu este doar despre căldura conexiunii, ci și despre durerea ruperii ei, iar acestea nu sunt opuse; sunt două capete ale aceluiași lucru. Durerea pierderii, după cum se spune, este pur și simplu iubire care nu mai are unde să meargă. Acesta este motivul pentru care o persoană care a trecut cu adevărat prin doliu și a ales să rămână deschisă după aceea are adesea cea mai spațioasă inimă dintre toți cei din încăpere. Știe exact cât costă deschiderea, a plătit integral și o alege oricum. Aceea nu este naivitate. Este opusul.
După divorț, Ingrid a observat că devenise fragilă cu toată lumea, rapidă în a găsi defecte și lentă în a avea încredere. Nu voia să fie acea persoană, dar puterea voinței singură a produs doar o performanță a căldurii pe care nu o simțea dedesubt. Ceea ce a mișcat în sfârșit ceva a fost mic și aproape jenant de recunoscut. În fiecare dimineață petrecea două minute dorindu-le în tăcere binele câtorva oameni, începând, cu reală dificultate, cu ea însăși, apoi cu copiii ei, apoi, cel mai greu dintre toate, cu fostul ei soț. Nu se aștepta la nimic de la acest exercițiu și se simțea ușor ridicol făcându-l. După câteva săptămâni s-a surprins înmuindu-se în momente obișnuite, un ton mai blând cu un casier lent, o judecată pe care a ales să nu o exprime. Nu iertase totul și nici nu avea nevoie. Pur și simplu redeschisese o supapă care ruginise închisă, iar căldura, s-a dovedit, o așteptase pe partea cealaltă tot timpul.
Munca inimii este curaj mult mai mult decât este tehnică: disponibilitatea de a rămâne blând într-o lume care răsplătește în tăcere armura. Exersează mici generozități fără audiență și fără laude. Lasă-te mișcat cu adevărat de muzică, de frumusețe, de norocul altei persoane mai degrabă decât să te compari cu ea. Când respiri, lasă respirația să-ți lărgească centrul pieptului și imaginează-ți că acel centru se deschide cu un singur grad gestionabil, nu larg deschis, doar suficient de deschis. Culoarea Anahata este verde, culoarea tuturor lucrurilor vii și care cresc, iar imaginea este exactă: ca tot ce e verde, inima are nevoie atât de lumină cât și de apă, atât de căldura conexiunii cât și de recunoașterea onestă a durerii, pentru a continua să crească mai degrabă decât să se întărească.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play