Ce se întâmplă în creierul adormit, cum modelează somnul REM și consolidarea memoriei visele noastre, principalele teorii științifice și unde își mai găsește locul sensul personal.
În fiecare noapte părăsești lumea obișnuită și intri în alta, unde morții pot vorbi, casele au camere imposibile și poți zbura, fugi de pericol sau susține un examen pentru care nu ai învățat. Apoi vine dimineața, iar cea mai mare parte se evaporă. Oamenii s-au întrebat despre această călătorie nocturnă de când există oameni. Culturile străvechi vedeau în vise mesaje de la zei sau de la strămoși; știința modernă le vede ca ceva ce face creierul adormit. Ambele viziuni au ceva de învățat, iar acest articol parcurge ce au aflat cu adevărat cercetătorii și unde mai are loc sensul.
Știința modernă a visării a început în 1953, când Eugene Aserinsky și Nathaniel Kleitman, la Universitatea din Chicago, au observat că ochii celor care dorm se mișcă periodic dintr-o parte în alta sub pleoapele închise. Au numit aceasta somn cu mișcări rapide ale ochilor, sau REM, și au constatat că oamenii treziți în timpul lui raportau de obicei vise vii. Știm acum că somnul se desfășoară în cicluri de aproximativ nouăzeci de minute, trecând de la somnul ușor la somnul profund, cu unde lente, și apoi la REM, de patru până la șase ori pe noapte. Perioadele REM se lungesc spre dimineață, și acesta este unul dintre motivele pentru care visele pe care ni le amintim provin de obicei din ultimele ore dinainte de trezire. În timpul REM, creierul este remarcabil de activ, în timp ce mușchii mari ai corpului sunt opriți temporar, o rânduială înțeleaptă care ne împiedică să ne jucăm visele în realitate. Visarea nu se limitează la REM, dar visele din REM tind să fie cele mai asemănătoare unor povești și cele mai încărcate emoțional.
Una dintre cele mai clare constatări ale științei somnului este că somnul ne ajută să ne amintim. În somnul profund, creierul pare să reia experiențele recente și să le transfere treptat din hipocamp, un depozit pe termen scurt, în rețele pe termen mai lung din cortex. Oamenii care dorm după ce au învățat ceva își amintesc de obicei mai bine decât cei care rămân treji același interval. Somnul REM pare implicat mai ales în amintirile emoționale și în formarea de conexiuni libere, creative, între idei. Unii cercetători sugerează că visarea reflectă această muncă de triere, ceea ce ar explica de ce visele amestecă evenimentele de ieri cu amintiri vechi în combinații atât de ciudate. Imaginea aceasta este bine susținută în linii mari, deși relația exactă dintre vise și procesarea memoriei este încă în curs de clarificare.
Încă nu există un răspuns unic acceptat la întrebarea de ce visăm. Sigmund Freud, în The Interpretation of Dreams, publicată la cumpăna secolului al XX-lea, a numit visele drumul regal către inconștient și le-a văzut ca dorințe deghizate. În 1977, psihiatrii Allan Hobson și Robert McCarley au propus ipoteza activare-sinteză: trunchiul cerebral emite semnale în timpul REM, iar creierul superior țese o poveste pentru a da sens semnalelor. Cercetătorul finlandez Antti Revonsuo a sugerat că visele ne lasă să repetăm în siguranță reacțiile la amenințări. Alți cercetători subliniază continuitatea, observația că visele reflectă în mare parte grijile, oamenii și emoțiile vieții de veghe. Aceste viziuni se suprapun mai mult decât se concurează, iar cei mai mulți cercetători acceptă elemente din mai multe dintre ele.
Ruth, asistentă medicală, visa mereu că parcurge un coridor nesfârșit de spital în căutarea unei camere pe care nu o găsea niciodată. Se aștepta pe jumătate să descopere în el vreo profeție ascunsă. Când a început să citească despre somn, a găsit o explicație mai simplă și mai blândă. Turele ei fuseseră copleșitoare luni de zile, iar creierul ei adormit relua textura emoțională a zilelor: graba, sentimentul că nu ajunge niciodată cu adevărat. Să știe asta nu a făcut visul lipsit de sens. L-a făcut sincer. Ea a vorbit cu șeful ei despre volumul de muncă, iar în săptămânile următoare visul cu coridorul a venit tot mai rar.
Știința explică cum se fac visele, dar nu stabilește ce înseamnă ele pentru tine. Pentru că visele sunt construite din amintirile, emoțiile și preocupările tale, reflecția asupra lor poate fi o fereastră cu adevărat utilă spre viața ta interioară, chiar dacă nu sunt mesaje din afară. Nu există dovezi bune că visele prezic viitorul, iar un vis nu este un diagnostic sau o poruncă. Ce poate fi este o scrisoare de noapte din partea acelor părți din tine care sunt ocupate cât dormi. Să-ți notezi visele în Jurnalul viselor și să observi ce sentimente și imagini revin este o modalitate simplă de a începe să citești acele scrisori.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play