Cea mai studiată formă de meditație, ce este de fapt dincolo de marketing, și cum revenirea atenției din nou și din nou reprezintă întreaga practică.
Dintre toate formele pe care le poate lua meditația, una a călătorit cel mai departe în spitale, școli și laboratoare, renunțând pe parcurs la majoritatea hainelor sale religioase: mindfulness. Cuvântul este acum atât de comun încât aproape și-a pierdut sensul, vândut pe aplicații și tipărit pe cutiile de ceai. Așa că merită să ne întoarcem la cea mai simplă și onestă definiție, cea oferită de Jon Kabat-Zinn, omul de știință care a făcut cel mai mult pentru a o aduce în medicina modernă. Mindfulness, a scris el, este conștientizarea care apare din acordarea atenției, intenționat, în momentul prezent și fără judecată.
Citește asta încet, pentru că fiecare cuvânt poartă greutate. Intenționat: este deliberat, ales, nu observarea accidentală pe care o facem toată ziua. În momentul prezent: nu trecutul repetat la nesfârșit sau viitorul imaginat cu anxietate, ci aici, acum, singurul loc în care se întâmplă ceva cu adevărat vreodată. Fără judecată: observi ce este prezent fără a evalua imediat ca fiind bun sau rău și fără a reacționa în consecință. Aceasta este întreaga practică. Restul, pernele, aplicațiile, tămâia, școlile de tehnică, sunt detalii și decorațiuni în jurul acestui lucru simplu, dar dificil.
Cei mai mulți oameni cred că meditația înseamnă să îți golești mintea, iar apoi, când mintea refuză cu încăpățânare să se golească, ajung la concluzia că pur și simplu nu se pricep la asta și renunță. Aceasta este neînțelegerea cea mai comună și mai descurajantă din întregul domeniu, și oprește mai mulți oameni decât orice altceva. Mintea produce gânduri la fel cum gura produce salivă. Își face treaba. Nu încerci să o oprești, iar încercarea de a o opri produce doar o minte mai zgomotoasă, mai frustrată.
Iată ce faci de fapt. Alegi o ancoră, de obicei senzația fizică a respirației, și îți odihnești atenția acolo. În câteva secunde, în mod sigur, mintea ta va rătăci, către planificare, către amintiri, către un cântec, către o îngrijorare despre ziua de mâine. La un moment dat, mai târziu, vei observa că a rătăcit. Acel moment de observare nu este eșecul. Este întregul scop al exercițiului. Ușor, fără să te cerți sau să îți dai note, îți aduci atenția înapoi la respirație. Apoi rătăcește din nou, și o aduci înapoi din nou. Această rătăcire și revenire, repetată de o sută sau de o mie de ori într-o singură ședere, nu este obstacolul care stă în calea practicii. Este chiar practica. Fiecare revenire este o mică repetiție pentru mușchiul atenției, exact ca o ridicare a unei greutăți. Scopul nu a fost niciodată o minte permanent tăcută, care abia dacă există. Scopul este o relație mai prietenoasă, mai stabilă cu orice s-ar întâmpla să facă mintea ta.
Dovezile aici sunt neobișnuit de solide pentru o practică contemplativă. Programele bazate pe mindfulness de opt săptămâni au fost studiate pe larg, și mulți participanți descriu că se simt mai puțin stresați și mai capabili să se concentreze. Această aplicație nu este un tratament medical și nu înlocuiește îngrijirea profesională. Mulți oameni care practică regulat descriu că se simt mai calmi și mai puțin reactivi, iar cercetătorii continuă să studieze modul în care practica contemplativă relaționează cu atenția și emoția. Nimic din toate acestea nu este magie și nimic nu este instantaneu. Pur și simplu exersezi, din nou și din nou, abilitatea de bază de a observa unde se află mintea ta în prezent și apoi de a alege deliberat unde să o pui, și ca orice abilitate exersată în orice domeniu, se întărește treptat cu repetarea.
Eva, o asistentă, a început să mediteze nu în căutarea iluminării, ci pentru că începuse să se răstească la oamenii pe care îi iubea după turele ei lungi și epuizante. Se aștepta ca practica să îi aducă seninătate, o liniște interioară netedă. Ceea ce a obținut de fapt a fost mai puțin dramatic și mult mai util. Într-o seară, în mijlocul unei certuri cu partenerul, a observat căldura crescând în piept și cuvintele ascuțite deja încărcându-se în gură, și pentru prima dată a existat un spațiu mic între sentiment și reacție. În acel spațiu, îngust cum era, a putut alege. Nu a devenit o persoană senină; asta nu i-a fost niciodată oferit. A devenit o persoană cu o jumătate de secundă de alegere pe care nu o avusese înainte, și acea jumătate de secundă, repetată de-a lungul a o mie de momente mici, i-a schimbat încet toată viața.
Începe absurd, aproape jignitor de puțin. Cinci minute sunt suficiente. Așază-te într-un mod vertical, dar nu rigid, demn, dar confortabil. Închide ochii sau lasă-ți privirea să se înmoaie și să cadă pe podea. Găsește respirația oriunde o simți cel mai clar, la nări, în piept, sau în ridicarea și coborârea abdomenului, și pur și simplu odihnește-te acolo. Când observi că ai rătăcit, și o vei face, de zeci sau sute de ori, pur și simplu întoarce-te, fără comentarii și fără autocritică. Blândețea revenirii contează mult mai mult decât lungimea șederii. Fă acest lucru în majoritatea zilelor, nu în căutarea unei stări speciale, ci pentru a antrena cea mai de bază și mai puternică dintre toate libertățile umane: abilitatea de a alege, din nou și din nou, unde trăiește atenția ta.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play