O practică străveche de cultivare deliberată a bunăvoinței, știința surprinzătoare din spatele ei și motivul pentru care începe cu cea mai grea persoană dintre toate.
Avem tendința să credem că dragostea și căldura față de ceilalți fie vin în noi, fie nu, ca un fel de vreme interioară asupra căreia nu avem un control real. Meditația bunătății iubitoare, cunoscută în limba pali originală drept metta, se sprijină pe o idee discret revoluționară, care contrazice direct această presupunere: că bunăvoința nu este doar un sentiment, ci și o abilitate și că, la fel ca orice abilitate, poate fi exersată deliberat și întărită constant în timp. Dacă meditația mindfulness antrenează facultatea atenției, bunătatea iubitoare antrenează inima, iar inima se dovedește a fi mult mai antrenabilă decât bănuiau cei mai mulți dintre noi.
Forma este străveche, iar structura este simplă. Te așezi în liniște și oferi în tăcere un mic set de urări sincere, fraze tradiționale precum „Fii în siguranță, fii bine, fii în largul tău”, unui șir de oameni, trecând treptat spre exterior prin cercuri de dificultate tot mai mare.
Începi, adesea spre surprinderea sinceră a oamenilor, cu tine. Apoi treci la un binefăcător, cineva care a fost pur și simplu bun cu tine și căruia îi e deci ușor să-i urezi bine. Apoi un prieten drag. Apoi, ceva mai provocator, o persoană neutră, casiera de la magazinul tău, un necunoscut din autobuz, cineva față de care nu ai niciun sentiment anume. Apoi, și mai greu, o persoană dificilă, cineva cu care ai o fricțiune reală sau un trecut comun. Iar în final lărgești cercul la toate ființele de pretutindeni. Pe tot parcursul, nu te prefaci că simți o emoție pe care nu o simți și nu te forțezi să te revarsi în efuziuni. Plantezi sincer o intenție, o direcție, și lași orice căldură autentică apare să fie întru totul suficientă, chiar și atunci când este slabă.
Primul cerc, tu, este cel pe care aproape toată lumea vrea instinctiv să-l sară și cel care contează cel mai mult. Să-ți urezi bine poate părea îngăduință excesivă sau pur și simplu fals, mai ales pentru mulții oameni care sunt de obicei mai duri cu ei înșiși decât ar fi vreodată cu oricine altcineva. Dar ordinea este deliberată și înțeleaptă, nu arbitrară. Chiar nu poți turna dintr-o ceașcă goală. O inimă care se războiește discret cu ea însăși are foarte puțină căldură reală de oferit altora, doar acel fel anxios, epuizant, de a da prea mult, care până la urmă arde oamenii și se acrește în resentiment. A învăța să-ți urezi bine nu e narcisism. Este umplerea fântânii din care va trebui, în cele din urmă, să se tragă fiecare strop al celeilalte bunătăți.
Este una dintre cele mai practicate metode din tradiția contemplativă. Mulți oameni care practică meditația bunătății iubitoare timp de câteva săptămâni raportează mai multe emoții pozitive și un sentiment mai puternic de conexiune socială. Mulți practicanți descriu, de asemenea, mai puțină autocritică și un sentiment mai mare de reziliență odată cu practica regulată a compasiunii. Vechii călugări care au dezvoltat și rafinat aceste metode de-a lungul secolelor nu erau sentimentali sau naivi. Prin experimente răbdătoare, întinse pe generații, au dezvoltat o metodă despre care mulți practicanți simt că le schimbă treptat întreaga bază emoțională.
Sam era, după propria recunoaștere veselă, un om care ținea supărarea foarte mult timp. Un coleg deosebit de dificil ocupa mult mai mult din viața lui mentală decât voia să admită, fiecare jignire fiind repetată și iar repetată pe drumul spre casă și apoi din nou la duș. A încercat meditația metta cu mult scepticism, iar în primele săptămâni cercul persoanei dificile i s-a părut ca și cum ar fi mestecat sticlă spartă; frazele bune îi ieșeau încleștate și nesincere. Apoi, într-o dimineață cât se poate de obișnuită, a trecut pe lângă coleg pe coridor și a simțit, în locul obișnuitului val fierbinte de resentiment, ceva mult mai apropiat de o simplă oboseală neutră, o recunoaștere liniștită că acela era pur și simplu încă un om care se zbate, cu limitele lui. Nimic nu se rezolvase între ei doi și nici nu era nevoie. Ceva se rezolvase în interiorul lui Sam. În sfârșit lăsase jos o persoană pe care o căra de ani de zile, o persoană care nici măcar nu știuse vreodată de povară.
Așază-te confortabil și începe prin a-ți aminti pe cineva pe care îți este cu adevărat ușor să-l iubești, simțind căldura firească, nepretențioasă, care apare când ți-l închipui. Apoi oferă-i în tăcere frazele tale alese. De acolo, treci încet spre exterior prin cercuri și mergi doar până unde simți că e sincer într-o anumită zi. Dacă a-i ura bine unei persoane dificile este pur și simplu prea mult la început, rămâi la cercurile mai ușoare și revino la partea grea mai târziu, când vei avea mai multă putere. Nu te nota după cât de mult sentiment apare; cantitatea de căldură nu este măsura. Intenția sinceră în sine, repetată cu răbdare zi după zi, este întreaga practică. Îi înveți inimii o direcție, iar inima, se pare, este remarcabil de capabilă să învețe.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play