Sensibilitatea japoneză care găsește frumusețea în ceea ce este patinat de timp, neterminat și trecător, de la castronul crăpat din încăperea ceaiului până la o relație mai blândă cu propriile imperfecțiuni.
Imaginează-ți un bol de ceai. Este ușor strâmb, glazura i s-a scurs neuniform, iar o fisură fină de pe margine a fost reparată cu o cusătură de aur. După standardele porțelanului de fabrică, e un eșec. Totuși, în Japonia un asemenea bol poate fi prețuit din generație în generație, tocmai pentru neregularitatea lui și pentru istoria scrisă în el. Sensibilitatea care vede aici frumusețe se numește wabi-sabi. Este notoriu de greu de definit, iar vorbitorii de japoneză spun adesea că mai bine se simte decât se explică, dar oferă ceva de care mulți avem mare nevoie: o cale de a privi o lume imperfectă, și un sine imperfect, fără dispreț.
Cele două jumătăți ale expresiei au pornit de la sensuri destul de diferite. Wabi era odinioară asociat cu singurătatea și sărăcia vieții departe de societate, dar în timp a ajuns să însemne o simplitate liniștită, aleasă, frumusețea rusticului și a discretului. Sabi vine de la un verb care înseamnă a se ofili sau a îmbătrâni și numește frumusețea pe care o lasă timpul în urmă: patina, rugina, mușchiul de pe piatră, mânerul tocit al unei unelte folosite des. Împreună, ele descriu o apreciere pentru ceea ce este modest, ros de vreme și neterminat. Sub amândouă stă învățătura budistă potrivit căreia toate lucrurile sunt trecătoare. Wabi-sabi nu se opune acestui adevăr. Găsește în el blândețe, la fel cum florile de cireș sunt iubite în Japonia și pentru că cad atât de repede.
Wabi-sabi și-a găsit forma cea mai limpede în ceremonia japoneză a ceaiului. În secolul al XVI-lea, maestrul de ceai Sen no Rikyu, pornind de la învățătorii dinaintea lui, s-a îndepărtat de ceramica chinezească scumpă, adusă din import, și a preferat boluri simple, neregulate, făcute local. Camerele lui de ceai erau minuscule și rustice, cu o intrare joasă care făcea ca fiecare oaspete, indiferent de rang, să se aplece pentru a intra. O poveste spusă adesea despre el zice că, într-o zi, i-a cerut fiului său să facă ordine în grădină înainte de sosirea oaspeților. Fiul a măturat până când nu a mai rămas nicio frunză. Rikyu s-a uitat la poteca nepătată, apoi a scuturat un arțar ca să cadă câteva frunze. Acum, a spus el, e gata. Meșteșugul înrudit kintsugi, reparatul ceramicii sparte cu lac pudrat cu aur, poartă același spirit: fisura nu este ascunsă, ci devine parte din povestea obiectului.
Marta s-a apucat de olărit după un an greu, sperând la ceva liniștitor. În schimb, o înfuria. Bolurile ieșeau neregulate, glazurile se adunau în bălți, iar ea compara fiecare piesă cu cele impecabile de pe rețelele sociale. Profesoara ei a luat unul dintre bolurile lăsate deoparte de Marta, l-a întors încet și i-a arătat cum se adunase glazura în amprenta degetului mare, rămasă lângă margine. Semnul acela, a spus profesoara, era singurul lucru din încăpere pe care nimeni altcineva nu l-ar fi putut face. Marta nu a încetat să încerce să se perfecționeze. Dar a început să păstreze un raft cu bolurile ei imperfecte și a descoperit că le folosește mai mult decât orice cumpărase.
Merită să fim atenți. În Occident, wabi-sabi a fost uneori redus la o tendință de design interior, la mobilă cu aspect îmbătrânit vândută la preț mare, iar cărți precum scurtul studiu al lui Leonard Koren din 1994 au făcut ideea cunoscută multor cititori, fără a putea cuprinde totul. Nu este nici o permisiune pentru neglijență. Grădina lui Rikyu a fost măturată meticulos înainte ca el să scuture copacul. Wabi-sabi este frumusețea care rămâne după ce s-a dat o grijă adevărată, când încetezi să mai ceri ca grija să se sfârșească în perfecțiune. Pentru oricine se luptă cu perfecționismul, diferența aceasta contează.
Nu ai nevoie de o casă de ceai ca să exersezi acest fel de a privi. Alege un obiect vechi, tocit, pe care îl folosești zilnic și privește-l cu atenție, de parcă ar fi într-un muzeu. Observă urmele folosirii. În Grădina Zen, încearcă să așezi o piatră puțin într-o parte și să lași o linie de greblă care s-a clătinat. În Creatorul de mandale, păstrează un desen a cărui simetrie nu e tocmai perfectă și caută ce a câștigat prin asta. Wabi-sabi nu este ceva ce atingi o singură dată; este un mod de a privi la care te întorci, ca la orice practică. Apoi îndreaptă aceeași privire, cu blândețe, spre tine. Fisurile nu sunt opusul frumuseții. Adesea, ele sunt locul în care aceasta se arată.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play