De ce culturi din toată lumea continuă să deseneze cercuri în jurul unui centru, de la mandalele tibetane din nisip măturate intenționat până la schițele de dimineață ale lui Carl Jung.
Ia un creion și desenează un cerc. Pune un punct în mijloc. Aproape fără să te gândești, ai făcut una dintre cele mai vechi imagini cunoscute de oameni. Mandala este cuvântul sanscrit pentru cerc, iar în tradițiile hindusă și budistă numește o imagine atent ordonată a cosmosului, desenată în jurul unui centru sacru. Dar impulsul din spatele ei este mult mai larg decât orice religie. Rozetele catedralelor gotice, marea Piatră a Soarelui sculptată a aztecilor, dansurile în cerc din nenumărate tradiții populare: iar și iar, când oamenii au vrut să înfățișeze ordinea, întregul sau sacrul, au apelat la un cerc cu un centru. Acest articol deschide o mică serie despre arta sacră și jocul atent și începe cu două moduri foarte diferite de a lucra cu această formă, precum și cu ceea ce îți poate oferi ea în mod onest.
În budismul tibetan, un grup de călugări poate petrece zile sau chiar săptămâni creând o singură mandala din nisip colorat. Lucrează aplecați peste o platformă plată, lăsând boabele să cadă din pâlnii înguste de metal, câte puține deodată, și construind palate, porți, petale de lotus și zeități în simetrie perfectă în jurul centrului. Desenul nu este improvizat; fiecare element urmează un plan tradițional și poartă o învățătură. Apoi, când este gata și ceremoniile s-au încheiat, călugării o mătură. Nisipul colorat este strâns într-un vas, iar adesea o parte din el este turnată într-un râu sau pârâu ca binecuvântare. Vizitatorii care văd asta pentru prima dată sunt adesea șocați. Atâta grijă, iar apoi o perie drept prin mijloc. Totuși, tocmai asta este ideea. Mandala din nisip este o lecție de nepermanență cu care nu te poți certa: frumusețea apare, i se acordă toată atenția și este lăsată să plece fără agățare.
Psihiatrul elvețian Carl Gustav Jung a ajuns la mandala dintr-o cu totul altă direcție. În memoriile sale, Amintiri, vise, reflecții, el descrie o perioadă din jurul anilor 1918 și 1919, când schița aproape în fiecare dimineață un mic desen circular într-un caiet. A observat că desenele se schimbau odată cu starea lui interioară, zdrențuite în zilele tulburi și mai echilibrate în cele mai calme, și a ajuns să le vadă ca pe imagini ale psihicului care încearcă să se ordoneze. Mai târziu a observat că unii dintre pacienții lui desenau spontan imagini circulare, centrate, în perioade de zbucium interior, adesea fără să fi auzit vreodată de mandale. Jung a interpretat mandala ca pe o imagine a ceea ce el numea Sinele: personalitatea întreagă, conștientă și inconștientă împreună, organizată în jurul unui centru. Fie că accepți sau nu întreaga lui teorie, observația este izbitoare. Când viața pare risipită, mulți oameni desenează instinctiv ceva cu un mijloc.
Hannah, asistentă medicală cu ture lungi de noapte, descoperise că nu se putea deconecta când ajungea acasă. Mintea ei continua să deruleze salonul. O prietenă i-a sugerat să deseneze o mandala înainte de culcare, nimic ambițios, doar un cerc, un centru și orice tipare îi veneau. Primele au ieșit strâmbe și aproape că a renunțat. Dar le-a păstrat într-un dosar și, după o lună, a observat ceva. În nopțile în care desena, înceta să își mai povestească tura pe la al treilea inel de petale. Desenul nu rezolvase nimic legat de serviciul ei. Îi dăduse atenției un loc lent și restrâns în care să aterizeze, iar asta a fost de ajuns ca somnul să vină ceva mai repede.
Merită să fim sinceri aici. O mandala nu are putere proprie și nu există dovezi că un anumit tipar canalizează energie sau vindecă ceva. Ceea ce sugerează studiile mici despre colorarea și desenarea unor tipare structurate este mai modest: munca atentă, repetitivă, blând absorbantă, făcută cu mâinile, poate reduce anxietatea pe termen scurt la unii oameni. Calmul pare să vină din calitatea atenției, nu din cercul în sine. Nu este o dezamăgire. Înseamnă că practica îți aparține ție, nu formei.
Poți încerca asta în Creatorul de mandale. Fiecare linie pe care o trasezi este oglindită în jurul centrului în patru, șase sau opt direcții, astfel că până și o linie șovăielnică devine parte dintr-un întreg echilibrat. Începe din mijloc și lucrează încet spre exterior, lăsând fiecare inel să răspundă celui dinainte. Observă când mintea ți se duce în altă parte și revino la linia de sub deget. Când ai terminat, o poți salva sau, în spiritul călugărilor tibetani, poți pur și simplu să cureți pânza și să o lași să plece. Oricum, adevărata mandala a fost atenția pe care i-ai acordat-o.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play