Inima mistică din interiorul fiecărei mari credințe, de la sufism la Cabala și la contemplația creștină, și unitatea izbitoare a ceea ce relatează misticii.
Marile religii ale lumii diferă enorm una de alta la suprafață: în doctrine, în ritualuri, în istoriile lor sacre și, din păcate, în războaiele purtate de-a lungul secolelor în numele lor. Dar dacă cobori cu răbdare sub suprafața fiecăreia, în experiențele trăite efectiv de cei mai profunzi contemplativi ai ei, de misticii ei, începe să se întrevadă ceva cu adevărat remarcabil. Iar și iar, în credințe care nu s-au întâlnit niciodată de-a lungul istoriei și în limbi care se împotrivesc oricărei traduceri ușoare, misticii relatează ceva izbitor și aproape straniu de asemănător: o experiență directă, copleșitoare, care schimbă viața, a unității cu divinul sau cu întreaga realitate, în care sinele obișnuit, separat și neliniștit, pur și simplu se liniștește și se dizolvă. Acest teren comun ascuns sub zgomotul de la suprafață este unul dintre cele mai fascinante fapte din întreg studiul spiritualității umane.
În islam, curentul mistic profund este sufismul, ai cărui mari poeți, dintre care cel mai faimos este Rumi, cântă fără încetare sufletul omenesc ca pe un îndrăgostit plin de dor, care tânjește să se dizolve cu totul în Iubitul divin, iar practicanții lui folosesc muzica, poezia extatică și celebrul dans învârtit, amețitor, pentru a slăbi blând strânsoarea egoului și a deschide inima deplin către Dumnezeu. În iudaism, tradiția mistică a Cabalei cartografiază în detaliu complex structura ascunsă a realității și lunga urcare a sufletului înapoi spre sursa sa divină. În creștinism, o linie contemplativă profundă și neîntreruptă se întinde de la primii pustnici din deșert până la figuri impunătoare precum Meister Eckhart, Teresa de Ávila și autorul medieval anonim al cărții The Cloud of Unknowing, fiecare dintre ei descriind o unire cu Dumnezeu fără cuvinte și fără imagini, care se află cu totul dincolo de orice concepte și reprezentări. Hinduismul vorbește direct despre profunda realizare că Atman, sinele cel mai lăuntric și adevărat, este în cele din urmă una și aceeași cu Brahman, singura realitate supremă. Budismul indică neabătut dizolvarea iluziei unui sine separat. Vocabularele pe care le folosesc aceste tradiții sunt cu totul, ireconciliabil diferite. Și totuși, teritoriul interior pe care fiecare îl descrie cu atâta grijă este straniu, aproape imposibil de apropiat.
Dacă îndepărtezi cu atenție numele diferite pe care fiecare tradiție le dă absolutului (Dumnezeu, Brahman, Unul, Golul, vacuitatea, Temelia Ființei), începe să se contureze, cu o claritate remarcabilă, o relatare comună. Misticii din toate aceste tradiții descriu constant o stare în care granița obișnuită a sinelui individual devine subțire, poroasă și, în cele din urmă, dispare cu totul; un sentiment de unitate profundă și totală, în care toate lucrurile sunt simțite direct ca fiind profund legate sau chiar, în ultimă instanță, una; o experiență inundată de iubire, pace și sens copleșitoare; și un fel de cunoaștere care pare, într-un fel, mai reală, mai solidă și mai sigură decât percepția obișnuită de zi cu zi și care, totuși, nu poate fi niciodată surprinsă sau transmisă pe deplin în simple cuvinte. Acest tipar care revine persistent a dus mulți gânditori serioși către o intuiție profundă numită adesea filosofia perenă: ideea că, sub multele religii ale lumii, aflate în conflict și în competiție, ar putea sta în tăcere o singură experiență umană de fond a sacrului, abordată și descrisă pe multe drumuri diferite.
Sarah a fost crescută într-o familie religioasă strictă și destul de îngustă și a părăsit-o definitiv ca tânără adultă, absolut sigură atunci că orice credință nu era, în fond, decât diviziune, dogmă și conflict tribal. Ani mai târziu, aproape întâmplător, în timp ce studia religiile comparate din motive strict academice, a ajuns să citească poeții sufi extatici alături de misticii creștini tăcuți și alături de străvechii înțelepți hinduși și a fost cu adevărat uimită de ce a găsit. Chiar oamenii aflați în inima contemplativă cea mai profundă a fiecărei tradiții, cei despre care presupusese mereu cu încredere că se vor opune cel mai aprig unii altora, păreau în schimb să descrie aceeași țară luminoasă, fără cuvinte, doar în limbi materne diferite. Descoperirea nu a readus-o la nicio religie sau crez anume. A făcut ceva mult mai interesant și mai smerit: i-a dizolvat în liniște vechiul dispreț și l-a înlocuit cu o curiozitate sinceră, deschisă, față de ciudata experiență comună pe care toți acești călători atât de diferiți păreau să o fi atins cumva.
Nu trebuie neapărat să sari la concluzia că toate religiile sunt, în secret și simplu, identice în profunzime; diferențele lor reale sunt pe deplin adevărate, câștigate cu greu și merită respectate, nu șterse cu nepăsare. Dar convergența izbitoare a misticilor oferă totuși ceva cu adevărat valoros oricui merge pe o cale spirituală proprie. Sugerează puternic că cele mai profunde experiențe spirituale sunt o posibilitate umană comună și universală, nu proprietatea privată, închisă, a unei singure credințe sau a unui singur popor ales. Ne invită discret la o umilință reală față de pretenția propriei tradiții de a fi singurul drum valid pe munte. Și indică, foarte blând, spre posibilitatea reală ca unitatea profundă pe care o descriu toți misticii să nu fie, în cele din urmă, o doctrină de dezbătut și de apărat, ci o experiență vie, de abordat cu răbdare, pe oricare cale se va dovedi a fi, autentic și fără echivoc, a ta.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play