Yoga ca sistemul spiritual străvechi și complet care este în realitate, și cele opt ramuri ale lui Patanjali, dintre care posturile fizice sunt doar una.
Pentru cei mai mulți oameni din lumea occidentală modernă, simplul cuvânt „yoga" evocă instantaneu o imagine foarte precisă: întinderi și echilibre într-o sală, saltele rulate, colanți cu modele și posturi fizice impresionant de dificile. Imaginea nu este greșită, strict vorbind, dar este un fragment minuscul și destul de înșelător dintr-un lucru cu adevărat vast. Practica fizică pe care Occidentul a adoptat-o cu atâta entuziasm este doar o mică parte dintr-o filosofie spirituală completă, integrată și străveche, veche de multe mii de ani, al cărei scop adevărat și originar nu a fost niciodată un corp flexibil și fotogenic, ci o minte liniștită, limpede și, în cele din urmă, eliberată. A întâlni yoga în întregime, nu doar ramura ei cea mai vizibilă, înseamnă a descoperi, cu oarecare surprindere, că posturile pe care le știe toată lumea sunt de fapt doar o ușă care se deschide spre ceva mult mai larg și mai profund.
Cuvântul yoga provine dintr-o rădăcină sanscrită străveche, care înseamnă „a înhăma" sau „a uni", iar această rădăcină indică direct cel mai profund scop al tradiției: unirea sinelui individual cu ceva mult mai mare decât el însuși și liniștirea răbdătoare a minții agitate și guralive, care de obicei ne ține departe de acel ceva. Acum aproximativ două mii de ani, înțeleptul Patanjali a adunat într-un singur text concis și fundamental, Yoga Sutras, învățăturile existente, răspândite, în care a definit celebru și economic întreaga yoga, în esență într-o singură frază, drept „liniștirea fluctuațiilor minții". Tot restul din întregul sistem, inclusiv fiecare postură fizică în parte, există în cele din urmă în slujba acestui unic scop central. Yoga, înțeleasă corect și deplin, nu este nimic mai puțin decât o tehnologie completă și rafinată de a liniști, de a limpezi și, în cele din urmă, de a elibera însăși conștiința umană.
Patanjali a descris calea întreagă ca având opt ramuri distincte, opt aspecte ale practicii, interconectate și care se sprijină reciproc, susținându-se unele pe altele ca părțile unui singur corp viu. Primele două sunt fundamente pur etice: yama, un set de înfrânări precum non-violența, sinceritatea și non-posesivitatea, care guvernează felul în care ne purtăm cu lumea din jur, și niyama, un set de observanțe pozitive precum mulțumirea, autodisciplina și studiul de sine, care guvernează felul în care ne purtăm cu noi înșine. Doar a treia dintre cele opt ramuri, asana, se referă la postura fizică atât de familiară astăzi, iar în învățătura originară scopul ei principal și destul de modest era pur și simplu acela de a face corpul stabil, sănătos și destul de confortabil pentru a sta nemișcat în meditație profundă perioade lungi. A patra ramură, pranayama, este reglarea conștientă și rafinarea respirației. A cincea, pratyahara, este retragerea deliberată a simțurilor spre interior, îndepărtând blând atenția de zgomotul constant al lumii exterioare. Iar ultimele trei ramuri descriu etape tot mai profunde ale meditației înseși: dharana, concentrarea focalizată pe un singur punct; dhyana, absorbția meditativă susținută și fără efort; și, în sfârșit, samadhi, o stare de unire profundă în care granița dură a sinelui separat și neliniștit se liniștește și se subțiază.
Privite în întregime, cele opt ramuri descriu împreună o cale completă, ascendentă, care duce de la felul în care te porți cu ceilalți în lumea de zi cu zi, prin disciplinarea răbdătoare a corpului și a respirației, până în cele mai profunde și mai subtile tărâmuri ale minții meditative. Posturile fizice sunt cu adevărat reale și cu adevărat valoroase, dar sunt doar a treia treaptă a unei scări cu opt trepte.
Priya a venit la yoga la început pur și simplu pentru durerea cronică din partea inferioară a spatelui, iar în primii doi ani întregi a rămas pentru ea doar o formă utilă și plăcută de exercițiu fizic. Apoi, într-o zi, o profesoară a menționat, aproape în treacăt și fără să insiste, yama, înfrânările etice de la baza căii, și ceva s-a mutat discret în înțelegerea ei. A început să observe, la început încet, că practica ei de a nu face rău nu trebuia să se oprească la marginea saltelei de cauciuc; se putea extinde firesc în felul în care își vorbea ei înseși în propria minte, în felul în care mânca, în felul în care se purta cu un coleg deosebit de dificil de la serviciu. Posturile fizice fuseseră ușa ei de intrare, dar acum trecuse chiar prin acea ușă și intrase într-o întreagă filosofie integrată despre cum să trăiești o viață întreagă. Spatele ei, până la urmă, s-a simțit cu adevărat mai bine. Dar, mai important, la fel s-a simțit și ea.
Indiferent dacă vei călca vreodată pe o saltea de yoga sau nu, cadrul celor opt ramuri oferă un model remarcabil de complet și echilibrat al unei vieți spirituale pe deplin integrate: etica personală, grija sinceră de sine, corpul viu, respirația conștientă, simțurile antrenate și mintea tot mai profundă și mai liniștită, toate țesute cu grijă într-un singur întreg. Iar dacă practici posturile fizice, le poți lăsa acum să fie exact ceea ce au fost mereu menite să fie: nu întreaga yoga, în niciun caz, ci un punct de intrare frumos și accesibil în munca mult mai amplă, pe viață, de a liniști și de a uni sinele. Salteaua este doar locul în care se întâmplă ca foarte mulți oameni să înceapă. În viziunea originară, nu a fost menită niciodată să fie locul în care se opresc.
SpirAI este o aplicație de reflecție personală. Nimic de aici nu prezice viitorul și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihologică.
Du într-o conversație ce ai observat aici. Începi gratuit și nu trebuie să crezi în nimic.
Descarcă SpirAI din Google Play